Trepte in La minor

O gama simpla, naturala, cam cum este si viata noastra. Sunete melodioase, cu accente domoale si treceri usoare, ca o dimineata tarzie cand inca nu te-ai trezit destul incat sa realizezi ca o noua zi sta sa inceapa. Acorduri melancolice, fumate la o tigara seara pe balcon, visand la o perfectiune indepartata, cu terte usor de luat printre rotocoalele de nicotina care iti amortesc simturile. Si o lejeritate deosebita, cu pentatonice rapide care te implica brusc in monotonia zilei dar te tin in amorteala ca sa nu realizezi ca ce faci astazi ai facut si ieri si poate o sa faci si maine.

Monoton si repetitiv, dar totusi atat de potrivit. Vorbesc in numele meu, altceva nu pot sa fac si sunetul unui La central imi bubuie in urechi fara contenire. Imi suna din telefonul "drag" la care trebuie sa raspund in continuu si sa iau deciziile corecte (care uneori este imposibil) si ma bantuie peste tot. Il aud din neant, din mica mea melodie pe care o asociez unor ochi de o coloratura deschisa dar imposibil de precizat.

Poate ca am intrat in acest sistem la o varsta mult prea frageda, dar a ajuns sa-mi placa. A ajuns sa-mi placa ideea ca fac ceva si ca ajut pe cineva si am satisfactia ca, la sfarsitul zilei, dupa ce am spalat toate reprosurile clientilor spuse intr-un moment de furie, ei mi-au multumit. In mod ideal nici nu ar trebui sa fie nevoie de mine, monotonia nu ar permite nimic sa-i altereze cursul. Dar, o retea de genul asta intra in ciclul de monotonie prin problemele care apar.

Insa am observat un lucru care ma sperie usor. Treapta cu treapta, ton cu ton, scad in robotizare. O rutina de diagnostic repetata la nesfarsit, adaptata doar pe-aici pe-colo in functie de om... uneori e greu sa tii minte ca la celalalt capat este alta fiinta umana si sunt convins ca uneori si ei uita acest lucru. Sunt insa acele persoane care te invigoreaza cand vorbesti cu ele. Sunt convins ca aproape toate sunt persoane care lucreaza intr-un domeniu asemanator cu al meu si de-asta tin minte.

Nu mai comunicam ca de la om la om, comunicam prin prisma unor protocoale, unor rutine, unor sabloane prestabilite. Timpul si standardul de eficienta nu permit altceva. Trist... Totul a ajuns sa fie un business in care nu oferi un serviciu unui om ci unui client. Clientul acela care nu are identitate, este doar o masa cu un profil prestabilit, cu niste nevoi pe care stii sa le atingi. Si la fel, clientul nu interactioneaza cu un om, ci cu un operator, tehnician, reprezentativ, sef de birou. Cam atat...

Si melodia se deruleaza in La minor, dominanta suna pentru a ma incatusa iar in monotonie.
Am nevoie de nicotina...