Cercul cvintelor

Am ajuns la concluzia ca sunt egoist si gandurile mele se invart in cercuri prestabilite. Dar pana la urma ma consolez cu gandul ca toti suntem egoisti. Nu-i asa? Cu totii tragem spre propriile noastre scopuri si idealuri folosindu-le mai mult sau mai putin de ajutorul celor din jur.

O sa admit ca in viata caruia exista cate o persoana la care egoismul acesta nu se aplica in mod direct. As fi ipocrit daca nu as admite acest lucru. Am zis ca nu se aplica in mod direct deoarece, in opinia mea, acea persoana speciala este inclusa in sfera noastra personala. Nu o mai privim ca un alt om, ci ca o extensie a propriului eu si, implicit, este subiectul propriilor noastre aspiratii. Hmmm, inca nu m-am decis daca accest lucru e bun sau rau, dar prin prisma propriilor perceptii nu poate fi decat un lucru bun. Jumatatea noastra este, in acest fel, scoasa din fata "pericolului" de a fi folosita ca unealta pentru atingerea unor teluri si devine un scop in sine.

Pe de cealalta parte, daca ne canalizam eforturile spre a atinge si telurile absorbite de persoana "protejata" de egoismul nostru, nu devenim noi unealta lor? Eh, daca da, este probabil cel mai placut mod de a fi folosit. Ati putea spune ca am probleme cu increderea dar nu de incredere vorbesc. Vorbesc de atitudine, cercuri ale gandirii si canalizarea unor eforturi de a te indrepta spre anumite teluri.


Mai ziceam ca gandesc in anumite cercuri. Aici intra mai mult exercitiul de imaginatie. Am observat ca, oricata imaginatie as avea in general sau nu, in momentul in care visez cu ochii deschisi si e ceva legat de mine ma "visez" numai in contexe familiare. O realizare surprinzatoare care mi-a adus un zambet. Se pare ca sunt limitat de mediul in care traiesc. Oriunde m-as visa ca sunt tot imi apare un element cunoscut la un moment dat.